Filia Bărbulești
 Hramul: Sfântul Nicolae
 Adresa: Str. Principală, comuna Bărbuleşti, judeţul Ialomiţa
 Preot suplinitor: Ion ŞTEFAN

 BISERICA SFÂNTUL NICOLAE - FILIA BĂRBULEȘTI 
 
 ISTORICUL COMUNITĂŢII. Biserica este aşezată pe drumul DN 2A, la 5 Km de Urziceni, pe drumul rutier către Ploieşti.
 Pe moșia de astăzi a satului Bărbulești era atestat, în a doua jumătate a sec. al XVI-lea, satul Dobroței, cu un logofăt Stan, scriitor de hrisoave în cancelaria Țării Românești.
 ISTORICUL BISERICII. Biserica este monument istoric, datând iniţial din anul 1754, dar a fost refăcută integral în anul 1873, în forma de astăzi, de către comunitatea locală.
 PISANIA bisericii nu s-a păstrat. Singura inscripţie mai veche este păstrată la iconostasul bisericii şi menţionează următoarele: „Acest iconostas este făcut cu cheltuiala du-lor Costache Dumitru Mazilu şi de Bucur Dumitru din Tărgu Mizilu… 1873 martie 22”.
 ARHITECTURA. Biserica este sub formă de navă, având 20 m lungime, 6 m lăţime şi 8 m înălţime, fiind construită din cărămidă. Turla octogonală, pe o bază pătrată este din tablă, având trei geamuri.
 Pridvorul este dreptunghiular, cu deschidere în faţă, interiorul fiind repictat în anul 2001. Pronaosul este tot dreptunghiular, cu tavan semicircular la interior, peste care se ridică turla. Naosul este asemănător pronaosului; iluminatul natural este asigurat prin câte trei ferestre spre nord şi sud şi una spre est. Altarul este semicircular la interior şi poligonal la exterior, fiind despărţit de naos printr-o catapeteasmă din zid.
 PICTURA neobizantină este realizată în frescă, cu multe scene din Sfânta Scriptură. ANEXE. Clopotniţa, situată în apropiere de intrarea în curtea bisericii, este de dată recentă, fiind construită din lemn, după un plan pătrat.
 PREOŢI. În sec. XX, la biserica din Bărbulești au slujit mai multe decenii preoții Iancu Teișanu, Toma Ceroiu și Toma Peiu. În prezent parohia este suplinită de PC preot Ștefan Ion.

TEXT: Prof. Dr. Ştefan Sava Grigorescu
FOTO: Laurenţiu Tătulescu