Sfinții Împărați Constantin și Elena - Urziceni
 Hramuri: Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena şi Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul
 Adresă: Str. Revoluţiei nr. 11, municipiul Urziceni, judeţul Ialomiţa
 Preot paroh: Protopop Bogdan Ionuţ STANCU
    Preot coslujitor: Adrian Lucian SCĂRLĂTESCU

CATEDRALA SFINȚII ÎMPĂRAȚI CONSTANTIN ȘI ELENA - URZICENI 

 ISTORICUL CATEDRALEI. Catedrala cu hramul protectorilor municipiului Urziceni se află în centrul urbei şi a fost construită prin contribuţia enoriaşilor, cu sprijinul unor sponsori şi al Primăriei Municipiului. Lucrările au fost efectuate de firmele Filden Grup şi Solar Construct. Edificiul a fost ridicat cu binecuvântarea PS Nifon Mihăiţă, primul Episcop al Sloboziei şi Călăraşilor, piatra de temelie fiind pusă la 6 februarie 1996, construcţia fiind gata la 21 mai 2002, când a fost şi sfinţită de către Episcopul dr. Damaschin Coravu.
 Lucrările de pictură s-au încheiat în ziua de 13 octombrie 2011, iar în anul 2012 s-a realizat pavimentul din marmură, treptele fiind îmbrăcate cu granit. În ziua de 15 decembrie 2013, pictura bisericii a fost sfințită de PS Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
 PISANIA pictată în pronaos, deasupra intrării, menționează următoarele: „Cu vrerea Tatălui, cu ajutorul Fiului şi cu lucrarea Sfântului Duh, s-a pus piatra de temelie a acestui sfânt lăcaș, în anul 1996, de către Preasfințitul Părinte Nifon, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, având hramul Sfinții Împărați Constantin și mama sa, Elena.
 Prin râvna preotului paroh Stelian Băducu (†2008), s-a ridicat un edificiu impozant, ce a primit statutul de Catedrală a Municipiului Urziceni. În anul 2002, biserica a fost târnosită de către Preasfințitul Părinte Damaschin, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, lucrările de pictură începând în anul 2006. Din anul 2009, părintele paroh Bogdan-Ionuț Stancu, Protopopul de Urziceni, a continuat aceste lucrări, veșmântul pictural fiind finalizat în anul 2011.
 Pictura a fost realizată în tehnica fresco, de către o echipă condusă de d-na Liliana Dragomir, realizarea acesteia fiind posibilă prin contribuția Consiliului Local al Municipiului Urziceni și ajutorul d-lui primar Constantin Sava, dar și a numeroși credincioși.
 În anul 2012, s-au finalizat lucrările de placare a pardoselii cu marmură, iar treptele au fost îmbrăcate cu granit.
 Slujba de sfințire a veșmântului pictural a fost săvârșită în anul 2013, luna decembrie, ziua 15, de către Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, biserica primind al doilea hram, Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul, ale cărui moaşte se află spre închinare în catedrală.
 Binecuvântează, Doamne, pe cei ce iubesc podoaba casei tale!“
 ARHITECTURA. Catedrala Sfinţii Împăraţi are un plan trilobat, cu trei turle; are lungimea de 28 m, lăţimea de 19 m şi înălţimea de 30 m. Cele două turle mai mici, pătrate ca plan, se ridică deasupra părţilor de nord-vest şi sud-vest ale bisericii, iar turla mare, circulară ca plan, încununează naosul. Zidurile sunt de culoare albă la exterior, iar acoperişul de culoare verde. Pictura bisericii, de o mare frumuseţe, a fost executată în tehnica fresco, în stil neobizantin, de către pictor Liliana Dragomir din Buzău. Catapeteasma şi stranele sunt sculptate în lemn de stejar, fiind realizate într-un atelier din Pogoanele, judeţul Buzău.
 PICTURA a fost finalizată în anul 2011, fiind realizată în tehnica fresco, de către o echipă condusă de d-na Liliana Dragomir, fiind de inspiraţie neobizantină.
 PREOŢII şi DIACONII slujitori ai acestei biserici: Protopop Stelian Băducu (1 iunie 2002 - †29 decembrie 2008), diacon George Dobre (1 noiembrie 2004 -1 septembrie 2005), diacon Sebastian Gabriel Tudor (1 martie 2006 – 1 iulie 2009), Diacon Aurel Berbec (2009-2012), Pr. Adrian-Lucian Scărlătescu (de la 1 iunie 2002), Protopop Bogdan-Ionuţ Stancu (din 1 ianuarie 2009).
 ACTIVITĂŢI. Parohia Sfinții Împărați Constantin și Elena Urziceni oferă periodic o masă gratuită pentru 3 familii nevoiașe din parohie.
 - Sunt oferite periodic pachete alimentare pentru 8 copii din parohie.
 - Ocazional sunt organizate seri catehetice cu tinerii.
 - În fiecare an în perioada Sfântului și Marelui Post se organizează procesiuni cu Sfinte Moaște în Municipiul Urziceni.
 - Copiii meritorii din unitățile de învățământ beneficiază de o tabără organizată de Parohie în perioada vacanței de vară.
 - Periodic sunt organizate pelerinaje în țară și străinătate.
 - Săptămânal, vineri seara, se desfășoară cateheze cu adulții

TEXT: Prof. Dr. Ştefan Sava Grigorescu
FOTO: Laurenţiu Tătulescu